Intervenția TAVI (implantarea valvei aortice transcateter) – o revoluție în medicina autohtonă
- 179 vues
Clinica de Cardiologie Intervențională a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Institutul de Cardiologie, și Societatea de Cardiologie și Radiologie Intervențională din Moldova, au organizat Conferința științifică „TAVI în Republica Moldova – 5 ani de provocări, progrese și inovații”. Evenimentul s-a desfășurat la 16 octombrie 2024, în format mixt.
În deschidere, conferențiarul universitar Marcel Abraș, șef al Clinicii de Cardiologie Intervențională, a menționat că proiectul TAVI în Republica Moldova este implementat din anul 2019, în colaborare cu o echipă de specialiști din România, și a fost lansat sub ghidarea profesorului român Măriuca Vasa-Nicotera, cardiochirurg, șefa programului TAVI la Universitatea de Medicină din Frankfurt, Germania. „Pe parcursul celor cinci ani de intervenții TAVI în Republica Moldova, au fost implantate peste 130 de valve la pacienții cu vârsta de peste 70 de ani cu stenoză severă de valvă aortică și la cei cu risc crescut de intervenție pe cord. Aceste rezultate se datorează completamente unei echipe unite de profesioniști”, a punctat conferențiarul.
„Cardiologia este un domeniu asupra căruia secolul XXI lasă o amprentă proeminentă. Crește nu doar incidența și prevalența bolilor cardiovasculare, sunt foarte mulți factori de risc și, în același timp, se atestă îmbătrânirea populației. Pe de-o parte, ne bucurăm că avem alături de noi părinții și bunicii mai mulți ani, dar, la o anumită vârstă, ei se confruntă cu niște complicații, ce adesea sunt de origine cardiovasculară, și sistemul medical trebuie să fie pregătit să intervină pentru a-i ajuta”, a menționat ministra sănătății Ala Nemerenco.
Costul operațiilor TAVI este acoperit din fondul asigurărilor obligatorii de sănătate. „În prezent, costul mediu al unei intervenții TAVI este de 556 de mii lei. În ultimii trei ani au fost alocate 22 de milioane de lei – un sfert din bugetul unui spital mediu”, a informat Ion Dodon, directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). În contextul creșterii prețurilor pentru aceste intervenții, dar și a cererii, este cazul ca populația să ne mobilizeze, să se solidarizeze și să participe la plata primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.
La rândul său, rectorul Emil Ceban a apreciat eforturile depuse pentru realizarea intervențiilor TAVI în țara noastră, evidențiind faptul că, timp de cinci ani, acest serviciu în cardiologie s-a dezvoltat intens în Republica Moldova. Rectorul a felicitat echipa de tineri specialiști condusă de dr. Abraș și a dat asigurări că Universitatea va depune eforturi constante pentru sporirea calității educației și cercetării medicale, va susține în continuare implementarea metodelor moderne de diagnostic și tratament cu scopul îmbunătățirii asistenței medicale în țara noastră.
Medicul cardiolog-intervenționist Marcel Abraș a deschis programul conferinței științifice cu raportul „TAVI în Republica Moldova. Evoluția naturală a unei noi metode de tratament intervențional”. Ulterior, profesorul Măriuca Vasa-Nicotera a susținut o prezentare on-line cu genericul „22 de ani de la prima intervenție TAVI. Trecut și prezent”, iar profesorul Ștefan Moț a vorbit despre experiența implantării transcateter a valvei aortice în România în cei 10 ani de activitate.
În continuare, medici cardiologi-intervenționiști de la Institutul de Cardiologie au abordat în prezentări următoarele subiecte: rolul ecocardiografiei în procedura de implantare transcateter a valvei aortice, importanța tomografiei computerizate a aortei (protocol TAVI) în implantarea transcateter a valvei aortice, complicațiile implantării valvei aortice transcateter, managementul tulburărilor de conducere la pacienții post TAVI, actualități în abordarea pacienților cu boală cardiacă ischemică și stenoză severă a valvei aortice, managementul periprocedural al pacienților supuși implantării valvei aortice transcateter.
Manifestarea științifică s-a desfășurat în cadrul Zilelor USMF „Nicolae Testemițanu”, cu prilejul celebrării a 79 de ani de la fondare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii